Albion Rrahmani (24 de ani) s-a accidentat serios în meciul Rapid București – CFR Cluj 2-2, din etapa 2 a Superligii.
Fotbalistul kosovar nu și-a revenit nici după fluierul de final de lângă Podul Grant, oamenii din staff-ul giuleștenilor fiind destul de îngrijorați. Asta în primul rând din cauza faptului că lovitura încasată de la Boben este la același picior la care a suferit accidentarea din finalul anului trecut, care l-a ținut timp de câteva luni bune departe de gazon, astfel că toată lumea se teme de o recidivă.
Potrivit informațiilor de la Stadionul Giulești, Albion Rrahmani va fi supus unor investigații amănunțite în cursul zilei de duminică.
Știrea inițială:
Atacantul din Kosovo a fost titular în Giulești în fața formației din Gruia și a fost foarte activ, însă la jumătatea reprizei secunde a fost călcat dur de un adversar, astfel că Neil Lennon s-a văzut nevoit să îl înlocuiască.
Albion Rrahmani se teme de ce e mai rău: a părăsit terenul în lacrimi, în contextul în care a mai suferit o accidentare gravă în ultimul an, de când a venit la Rapid.
Cu aproximativ 20 de minute înainte de finalul meciului dintre Rapid și CFR Cluj, Albion Rrahmani s-a accidentat și a fost înlocuit, părăsind terenul în lacrimi.
Atacantul venit din Kosovo a fost călcat din spate de Boben și s-a prăbușit pe teren, schimonosit de durere. S-a ridicat pentru a continua, însă a simțit la scurt timp că nu se pune problema să mai joace în acest meci, astfel că a părăsit terenul plângând în hohote, acoperindu-și fața cu mâinile.
O accidentare gravă i-ar da peste cap planurile nu doar antrenorului Neil Lennon, ci și patronului Dan Șucu. Fotbalistul din Kosovo este cel mai curtat jucător al Rapidului, iar finanțatorul formației de lângă Podul Grant speră în continuare să dea lovitura și să primească milioane de euro în schimbul acestuia, chiar în această perioadă de mercato, care este în continuare deschisă.
Fostul patron al lui Poli Timișoara, Marian Iancu, a spus, anterior acestei accidentări suferite de Albion Rrahmani, că Rapid ar putea să primească de la 8 milioane de euro în sus în schimbul kosovarului.
„Foarte bine că au ținut de preț. Rrahmani e de la 8 milioane de euro în sus. Să țină la prețul ăsta. Cine cere nu greșește, cine plătește greșește. E foarte bine că au ținut la preț.
Vor lua bani mulți pe el și el va fi ambiționat să joace cât mai bine ca să meargă undeva la o echipă mai puternică. Să aducă bani și pentru el și pentru club. Ăsta e sistemul. Sper că domnul Șucu l-a înțeles.
Și pare că a înțeles că echipa este dependentă de un jucător precum Rrahmani. Să dai gol cu Braun e un noroc pentru prima etapă. Nu va fi o conduită consecventă pe tot parcursul campionatului”, a spus Marian Iancu, potrivit Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER